Sofia Vicoveanca lansează albumul Așa-i la noi datina

Sofia Vicoveanca, marea doamnă a muzicii populare românești, lansează albumul Așa-i la noi datina, ce conține 20 de melodii noi, culese din folclorul autohton. Piesele au fost atent aranjate si interpretate într-o manieră nouă de către artista noastră dragă.

Albumul se lansează în compania Orchestrei Viorel Leancă din Suceava și a Orchestrei Lăutarii din Chișinău, dirijată de Maestrul Nicolae Botgros. Măritișu-i bun și rău, Mândruță cu pui mărunți sau Când de dor ești măcinat sunt trei dintre titlurile care păstrează tradițiile, zicalele și obiceiurile românești, culese cu mare atenție din folclorul popular actual.

”Chiar și după așa mulți ani de activitate, mă bucur la fel de mult în momentul în care lansez un album nou. Este aceeași emoție, același sentiment bun că am reușit să mai aduc încă o dată, către public, o altă părticică frumoasă din folclorul nostru. Sper ca această tradiție să nu se sfârșească niciodată pentru că folclorul românesc este o bogăție inestimabilă, care merită să rămână în actualitate”, spune Sofia Vicoveanca.

Așa-i la noi datina este deja disponibil, în formă fizică, în magazinele de specialitate și în rețeaua de benzinării OMV și LukOil.

Cântăreață de muzică populară din regiunea Bucovinei, Sofia Vicoveanca este un artist de tradiție și renume, fiind și primul semnat în istoria Roton. Sofia a învățat meșteșugurile tradiționale ale Bucovinei în tinerețe, iar în anul 1965 își lansase deja primul ei album

Repertoriul Sofiei Vicoveanca include cântece de leagăn, cântece de nuntă, doine de dragoste și dor, cântece de Crăciun, lamentări și balade, dar mai ales cântece de bucurie, unele dintre ele ușor admonestate sau pline de umorul satelor românești.

Cu o carieră extraordinară, formată din zeci de materiale solo și colaborări, operele Sofiei Vicoveanca au surprins întreaga evoluție a industriei muzicale din țară – de la materialele pe casete audio, video, până la cele pe vinyl, CD și mediile digitale. A susținut spectacole în România și în străinătate, făcând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franța, Danemarca, Germania și fosta Iugoslavie.

Lasă un răspuns

× Lasa-ți mesajul aici, va multumim
%d blogeri au apreciat: